Sunday, March 25, 2018

Inexplicabilul nimic

Mai scriu, din când în când... Mare mirare
Că pot să știu că eu mai și vorbesc,
Și nu mă tem de nici o întrebare...
Ce nu mi-o pun acei ce mă citesc...

Vorbesc din gând... Mai greu din amintire,
Din ele aș putea mai mult să spun,
Dar teamă-mi e de-o mare rătăcire
Absurdului prefer să mă supun.

Mulți nu mă știu, dar mare judecată,
Așa cum ei se cred, mie îmi fac,
Și-mi pun în seamă clipa lor frustrată
Crezând că-și au, lovindu-mă, un leac.

Iar eu vorbesc... Ei spun că nu e bine
Să îmi permit cumva să nu explic,
Dar mai ales când nu le prea convine
Că-n felul lor nu înțeleg nimic.

Mi se cam cer obscene amănunte
Despre simțiri, trăiri sau mici idei,
Sau despre gânduri fără sens, mărunte,
Acelea ce, obscure, n-au temei.

Despre ce sunt, în sensu-n care viața,
Mă ține-n brațe sau mă ține-n frâu,
Nu vrea să-ntrebe nimeni, toți sunt gheața
Ce lasă amorțirea în desfrâu.

Dar este drept... De ce aș vrea, și-aș cere,
Să fiu văzut ca om, nu cel ce scriu,
Când toți mă cred având, oricum, putere,
Din vers să-mi fac și casă, și sicriu?

Wednesday, March 21, 2018

Altfel decât altfelul

Nu-i nici o zi la fel ca altă zi,
Și nici o clipă nu-i ca altă clipă,
Chiar dacă trecătoarea lor risipă
Ni-i dată nouă pentru a trăi.

Un început văzut e ca model
A ceea ce, ca pas firesc, urmează,
Logic, sperând, că astfel se barează
Un rezultat ce-i calculat altfel.

Dar, pas cu pas, nimic nu-i previzibil,
Un altceva, oricând, din întâmplare,
Cu-n altceva, în urma lui, apare
Schimbând un imposibil în posibil.

Și nici seninul nu-i ca alt senin,
Cum nici furtuna nu-i mereu furtună,
Chiar dacă norii negri se adună
Dându-ne gând că cer ne sunt, din plin.

Văzutul pare simplu de văzut,
Efectu-i însă greu se înțelege,
Că nu-i nici unde literă de lege
Ce îi urmează-n fapte-a fi făcut.

Consensul pare uneori bizar,
Sau e bizar că lipsa lui frapează,
Dar nimeni nu e sigur că-l urmează,
Și că efectu-i este, întru totul, clar.

Nici un efect nu e ca alt efect
La un același om și-aceeași faptă,
Strică ce strică, uneori îndreaptă,
Iar alteori lovește indirect.

Orice-i crezut posibil repetabil,
Ajunge-n mod real să contrazică
Motivul care, zice-se explică,
Ceea ce e, în fapt, inexplicabil.

Toate se-nvărt în jurul unui punct
Ce-și este și reper și referință,
Și, poate, chiar cu cea mai bună știință,
Se vrea știut ca amănunt disjunct.

Monday, March 19, 2018

Șah și viață

În alb și negru-i viața, am tot spus,
Și am mai spus că pare ca o joacă,
Ce de la sine jocul și-l provoacă
Voindu-și josul să și-l știe sus.

Pasul pe prag mai duce și la crah,
Când cerul e senin, însă privirea
Vede furtuni, mizând pe amăgirea
Că jocul ei e altfel, nu e șah.

Am învățat s-o știu, mereu trăind,
Ca un pion ce jocul îl alege,
Să poată fi orice, dar nu și rege,
Când la liman este văzut ieșind.

Am fost nebul alb, nebunul negru,
Când nimeni nu a vrut să iasă-n față,
Și al cetății turn, ascuns în ceață
Cerea să fie liber și integru.

Știind mereu ce-nseamnă pas cu pas,
Riscând, fiind atent la tot ce mișcă,
Nu m-am temut de-a jocului morișcă,
Cal, spre a fi, mai rar am fost atras.

Obstacole puteam oricând să sar,
Și am sărit, gonind după lumină,
Dând șah, cu ochii țintă la regină,
Când doar părea că e fără habar.

Astfel am fost, mereu, doar un nebun
Convins că nici o cale nu-i perfectă,
Dar cea mai bună-i totuși cea directă
Când faptele-n efecte se transpun.

Am fost direct, de multe ori văzut
Ca risc major de luptă iminentă,
Provocator de criză decadentă,
Sau aruncare-n haos absolut.

Nebun fiind, pe rege l-am trimis
De multe ori în corzi, spre-nvățătură
Să știe că-i e legea o măsură
Și-n viață, și-n gândire, și în vis.

La fel, într-un altfel, nu m-am oprit
Regine să provoc a-mi face față
Să fiu, chiar primul, cel ce le învață
Cum e să știi că totu-i rostuit.

Din joc în viață am trecut ușor,
Am fost nebun dar și pion cuminte,
Pe jos, prin soartă, drum spre înainte
Am mers și merg, ca simplu muritor.

Sunday, March 18, 2018

Fuga-nspre întoarcere

Fugi dintr-o parte-n alta, nu îți pasă
De așteptări ce vorba-ți le-a propus,
De alte vorbe te tot simți atrasă
De parcă-n altă limbă s-au tradus.

Te-ndatorezi, mereu, pe zi ce trece,
Și nici nu vrei să știi că asta faci,
Că cei ajunge-n datorii a-ntrece
Cu mult mai mult pe cei ce-s azi săraci.

Spuneai mai ieri că fi-va totul bine,
Altfel de bine azi ajungi să vezi,
Că un astfel de bine se cuvine,
Și nu ai timp în vise să te-ncrezi.

Ca fluturele părăsind omida,
La primul zbor, când știe prea puțin,
Din amintiri scoți grabnic crisalida
Păstrându-ți ție cupa cu pelin.

Îmi spui, în grabă, că păcat e fapta,
Cuvântu-i doar cuvânt, nimic mai mult,
Că dreapta, în oglindă, e tot dreapta,
Altfel e doar când gândul e incult.

Oglinda fără gânduri te privește,
Atât cât poți să-i intri în contur,
În rest ea sigur nu te oglindește,
Dar clar se vede tot ce-ți ai în jur.

Cuvintele sunt spuse, n-ai scăpare,
Ca timp nimic nu este limitat,
Iar lumea mică, niciodată mare,
Și lung e timpul pragului negat.

Vei reveni, chemată de regrete
Și neodihna gândului dator,
Ca să-mplinești, ce-ai vrut, pe îndelete
În clar consens cu timpul trecător...